cauta

luni, 23 ianuarie 2012

Scovergi

Ingrediente:

500 g faina
1 cub drojdie (sau un plic de 7 g)
1 lingurita sare
1/2 lingurita zahar
300 ml apa
100 ml lapte
zahar pudra

Se dizolva drojdia cu putina apa calduta. Apoi se amesteca toate ingredientele pana se formeaza o coca elastica si se lasa la dospit aproximativ o ora.

Dupa aceea se formeaza scovergile (cam de dimensiunea unei clatite) si se pun la prajit in baie de ulei(sa fie incins bine!).

La sfarsit se tavalesc prin zahar pudra.

vineri, 20 ianuarie 2012

Pizza de casa


Ingrediente:

500 g faina
1 cub drojdie (25g)
1 ou
sare
oregano
100 ml lapte
150 ml apa calda
30 ml ulei

1/2 pahar suc de rosii
400 g casacaval ras
1 ardei gras taiat julien
300 g ciuperci taiate
100 g masline taiate rondele
300 g sunca taiata cubulete
ketchup

Pentru blat:
Se dizolva drojdia in laptele caldut. Apoi se amesteca faina cu oregano, sare, ou, laptele cu drojdia topita, apa si uleiul si se framanta bine pana devine elastic. Daca aluatul vi se pare lipicios mai adaugati putina faina. Dupa framantare aluatul se pune langa o sursa de caldura pentru 30-45 min.

Dupa ce a crescut aluatul tapetam o tava (de preferat cea de la cuptor) cu ulei si faina si intindem aluatul, apoi cu o lingura intindem bine sucul de rosii pe tot aluatul, adaugam jumatate din cantitatea de cascaval, sunca, ciupercile, maslinele, aredeiul gras, iar apoi restul de cascaval ramas si ketchup.

Se coace la 180 grade in cuptorul preincalzit pentru 30-40 min (depinde cat de repede se evapora zeama lasata de ciuperci)

Compozitia poate sa fie schimbata dupa preferintele fiecaruia. Eu am mai adaugat salam, carnati; vara sunt foarte bune rosiile taiate felii in loc de ketchup.






Un altfel de paste carbonara


Ingrediente:

500 g spaghete
400 g smantana
350 g sunca
500 g ciuperci
5-6 catei usturoi
o lingurita de unt
sare, piper, oregano
parmezan

Se pun la fiert spaghetele in apa cu sare (atentie pastele se adauga atunci cand apa incepe sa fiarba)

Apoi intr-o tigaie calim ciupercile cu putin unt si le lasam pana scade zeama, apoi adaugam sunca, smantana, sare, piper, oregano si usturoiul pisat si lasam inca 7 minute la foc mic amestecand in continuu.

Separat scurgem pastele si peste ele adaugam sosul..amestecam si deasupra presaram parmezan.

joi, 19 ianuarie 2012

Cozonac RosenKrantz

Ingrediente pentru aluat::

500 g faina
100 g margarina
25 g drojdie proaspata sau 7 g drojdie uscata
150 ml lapte
3 oua
3 linguri de zahar
coaja rasa de la o lamaie
4 pliculete de zahar vanilat
sare

Ingrediente pentru caramel:
12 linguri de zahar

Ingrediente pentru interior:
150 g unt
10 linguri de zahar
300 g nuca macinata
cacao

Prepararea aluatului:

Se dilueaza drojdia in laptele caldut, in care se topeste si zaharul (3 linguri), margarina si sarea. Apoi se adauga peste faina lichidul format si restul ingredientelor si se framanta pana se formeaza o coca elastica, se lasa la crescut 45 min. (daca aveti masina de paine cu program pentru aluat este ceva mai simplu: diluam drojdia in laptele caldut, in care se topeste si zaharul (3 linguri), margarina si sarea si se pun in cuva masinii de paine, apoi se adauga faina si restul ingredientelor si se seteaza programul pentru aluat)

Intre timp pregatim zaharul caramelizat intr-o cratita cu diametrul de 25 cm. Topim zaharul si il intindem bine pe peretii cratitei.

Apoi ne ocupam de interiorul cozonacului..frecam untul cu zaharul pana se formeaza o spuma.

Dupa ce a crescut aluatul il intindem in forma de dreptunghi pe o planseta si il ungem cu spuma formata, presaram nuca si cacaoa si il rulam. Apoi il taiem in 4-5 parti si in introducem in pozitie verticala in cratita si il dam la cuptor la foc potrivit pentru aproximativ o ora.






Lasagna




Ingrediente:

1700 gr. carne tocata
500 ml. suc de rosii
500 gr. cascaval ras
1 ceapa mare
2 morovi
1 cutie foi lasagna (de preferat Agnesi)
lapte
3-4 linguri de faina
100 gr. unt
sare, piper, nucsoara, oregano

Se fierb foile in apa cu sare si putin ulei.

Sosul cu carne:

Se toaca legumele si se pun la calit in putin ulei, dupa ce s-au rumenit se adauga carnea si se lasa aprox. 15-20 de minute pe foc, apoi punem sucul de rosii si lasam sa mai fiarba 5 min. La sfarsit adaugam sarea, piperul si nucsoara dupa gust.

Sosul Bechamel:

Se topeste untul (50 gr.), apoi amestecand in continuu se adauga faina si apoi lapte cat cuprinde ca sa iasa ca o ciulama. Se amesteca in continuu. Dupa ce s-a ingrosat suficient adaugam putina sare si oregano.

MONTAREA

Se unge un vas de yena cu untul ramas, apoi se pune un strat de foi, unul de sos cu carne, unul de sos Bechamel si unul cascaval ras si tot asa pana se umple tava. Pe ultimul starat de foi se pune restul de cascaval ramas si se da la cuptor pana se rumeneste (aprox. 1 ora).